Au trecut ani și viața s-a schimbat, eu am crescut, am devenit adult iar voi ați plecat… dragi bunici. Ce ironie, cât de mult imi doream să cresc, să fiu mare, vroiam să grăbesc timpul, fără a știi ce inseamnă asta!
Acum aș vrea să-l dau înapoi, să vă simt iar lângă mine, să vă strâng în brațe…
10 ianuarie 2011… au trecut deja 8 ani, mamaie!
Mi-e dor și doare dar știu că ești undeva în univers… sigur mai e ceva, acolo.
Încerc să nu fiu tristă, mi-au rămas cele mai frumaose amintiri, cea mai frumoasă copilărie petrecută alături de tine. Îți mulțumesc pentru toată iubirea și dăruirea cu care m-ai crescut, nici nu știu dacă am făcut-o cât erai în viață, dar știu că te-am iubit, te iubesc și te voi iubi mereu.
Mai știi ce frumos era…?
Cu dor mi-aduc aminte…
Lasă un răspuns